"Istoria unui meci în care coechipierii au devenit adversari, iar duşmanii, cei mai buni prieteni
Cum stai matale aşa şi priveşti planiglobul, harta aia niţeluş turtită, Barbadosu’ e pe stînga, pe la mijloc, o insulă minusculă, scăldată de Marea Caraibelor, uşurel hacana de Venezuela, pe lîngă St. Vicent, St. Lucia, Martinica şi alte pietricele. Cu 344 km pâtraţi, Grenada e tot pe acolo, bate cu puţin peste 100.000 de locuitori care fac toată ziulica plajă şi exportă cuişoare. Asta cînd nu joacă fotbal.
Suntem în 1994. Crainica apare gătită frumos şi spune că, în următoarele 100 de minute, dă legătura pentru meciul dintre Barbados şi Grenada, contînd pentru cea de-a cincea ediţie a “Shell Caribbean Cup”, campionatul de fotbal din zona CONCACAFULUI. Iliuţă Dobre al lor preia legătura şi, înainte ca ăla mic, negru, cu capul pe rotund să fluiere, aminteşte regula de bază: dacă meciul ajunge la “golul de aur” sau la penaltyuri, echipa cîştigătoare primeşte un 2-0. Adică statistica nu va consemna x-x după executarea loviturilor de la 11 metri, ci, sec, un 2-0.
Cel mai dorit autogol
Ceasul aratâ un covrig şi o jumătate de covrig lîngă el. E minutul 83. Băieţii din Barbados se privesc rapid. Au 2-1, ca sa treacă mai departe le trebuie un 2-0. De unde sa facă rost de el? AAAA, hai sa mergem la punctul cu var sau măcar în prelungiri. Stealy şi Stoute, fundaşii gazdă, gîdilă balonul la ei în careu. Brusc, primul se întoarce spre propria poartâ, loveşte năpraznic băşica şi…e 2-2! Conform regulamentului se merge fie la chestia aia cu “moartea sughită”, ori la 11 paşi. Abia acum ăia din Grenada îşi dau seama de şoricărie. “OK: de vreţi circ, de circ o să aveţi parte!”. Încep de la centru şi o iau spre propria poartă. ALARMĂĂĂ!!! Dacă marchează autogol, tabela se face 2-3, nu se mai ajunge la loterie, nu se mai face 2-0 şi…adio calificare! Aşa gîndesc localnicii. Rapid, cinci inşi aleşi pe sprînceană sînt trimişi sâ întărească defensiva adversă. 10 fotbalişti se chinuie să-şi învingă propriul portar, în timp ce acesta are, în faţa sa, la 5-10 metri, un zid format din cîţiva zmei de la cealaltă grupare!!!
Au întors armele
James Clarkson, antrenorul ălora de exportă cuişoare de pus în plăcinte fierbe ca un leu în cuşcă. “Bine, dacă nu putem lovi în noi, să lovim în ei. La ataaaaccc, flăcăii mei!” Ştie că dacă Grenada marchează, se face 3-2 şi calificarea Barbadosului este imposibilă. Dar cei cinci plăieşi localnici, nedisponibilizaţi în cealaltă jumătate de teren, mor pe iarbă, mai ceva ca Leonidas la Termopile. Va daţi seama ce a văzut un telespectator ce a deschis televizorul pe finalul meciului: o mînă de nebuni care vor să-şi termine propriul portar, apărat de ăia din echipa adversă, apoi, aceiaşi dilăi atacînd la poarta contrară, slujită de colegii celor care, cu o fază înainte, făceau de strajă la celălalt goalkeeper!?! Finalmente, în prelungiri, Thorne avea să marcheze golul izbăvitor şi partida se termina nu 3-2, ci 2-0. Barbadosul mergea mai departe, în grupele finale, dar nu putea trece de ele: puternicele reprezentative din Trinidad&Tobago şi din Guadelupe îi făceau felul. Aşa, ca o dulce răzbunare."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu