Primul meci de poveste al sezonului

...sau cel putin primul pe care am avut eu onoarea sa il vad in direct.

Manchester United vs. Manchester City. 4-3 pentru gazde. Asta e meciul de care vorbeam.

Cand ai de a face cu meciul numarul 150-si-ceva dintre cele doua echipe si cand te aflii pus intr-un "teatru al viselor" plin cu 70 de mii de oameni, ai premise pentru un meci cel putin interesant. Tacamul e complet cand mai si stii ca ai intalnire pe de o parte cu o echipa care are in spate o traditie si o reputatie solide, create de Sir Ferguson ca un zid in fata altor formatii, si pe de alta parte cu una care din balonul de sapun care parea sa fie inainte de inceputul sezonului, balon umflat peste masura de investiile facute in achizitiile de jucatori, se transforma intr-o nuca din ce in ce mai tare si mai greu de spart in confruntarile directe.

Ma gandeam eu inainte de fluierul de start ca n-o sa mai fie doar un meci de un singur gol, ca in sezonul trecut. Rooney nu m-a lasat sa ma razgandesc, marcand la nici 2 minute dupa startul meciului. Apoi Tevez a demonstrat de ce toata lumea il stie drept un mare "razboinic" pe teren, insistand la o minge aparent pierduta, suflandu-i-o din mainile lui Foster si pasandu-i la marginea careului lui Barry pentru golul de 1-1.

City a dominat restul primei reprize, insa tot The Red Devils au marcat. Si tot in primele momente ale reprizei, de data asta cea secunda. Momente ale reprizei altadata timide, care nu au tupeul sau curajul sa pretinda o importanta prea mare intr-un meci - iata ca in aici s-au dovedit a fi de nepretuit. O lovitura de cap a lui Fletcher si scorul a urcat la 2-1. Insa cand ai de a face cu niste caractere incapatanate, lucrurile nu pot sta la fel pentru prea mult timp. Asa s-a gandit Bellamy care cu o actiune individuala de toata frumusetea finalizata cu un sut in cros spre incheietura barelor portii luii United a egalat scorul. Golul meciului, cu siguranta.

Sir Ferguson nu a stat prea mult pe ganduri. Simtind nevoia de schimbare, scotianul si-a impins cu un efort aproape vizibil echipa in fata. Jucatorii lui au reusit sa treaca de fundasii lui City, insa nu si de portarul lor, Given salvandu-si echipa din vreo 3 situatii clare de gol. Insa cum ulciorul nu merge de multe ori la apa, a venit si minutul 80, in care acelasi Fletcher a marcat al 3-lea gol pentru gazde, tot cu o lovitura de cap. Toti cei in tricouri rosii de pe Old Trafford nu mai puteau de bucurie - erau siguri de victoria in fata rivalilor. La fel si comentatorii.

Never say never, totusi. Minutul 90, Ferdinand se joaca cu o minge usoara la mijlocul terenului si o pierde la fel de usor. 5-6 secunde mai tarziu acelasi Bellamy e deja cu bratele pe sus, bucurandu-se dupa golul de 3-3, dupa ce tocmai strecurase mingea pe langa portarul gazdelor, dupa o cursa de vreo 50 de metri. De o singura ocazie a avut nevoie galezul, iar Ferdinand a fost mai darnic decat si-ar fi dorit cu acesta.

"Ce meci!", imi ziceam. Insa nu era gata. S-a gandit arbitrul sa ajute si el la spectacolul creat si a ales sa prelungeasca meciul cu 7 minute suplimentare. De ce? El stie. Insa daca nu erau al 6-lea si al 7-lea minut, n-am fi vazut ultimul gol, cel marcat de Owen, cel care i-a aruncat in delir pe suporterii lui United si in bratele deziluziei pe cei ai lui City. Chiar la ultima faza a meciului, dupa o minge aruncata spre careu si invartita prin zona pret de cateva secunde, fostul wonderkid Owen n-a avut prea multe variante de pus in balanta in afara de a impinge mingea spre coltul lung al portii lui Given si, astfel, de a aduce victoria noii sale echipe. Si apoi s-a fluierat finalul.

Un super meci, fara doar si poate, chiar daca a fost castigat de echipa cu care nu am nici o tangenta sentimentala. Un meci care mi-a arat ca merita in continuare sa imi placa fotbalul, cu conditia sa stiu cum sa selectez ce merita vazut si ce nu. Primul meci de poveste din sezonul 2009-2010.

Cum ar trebui sa fie

Cum ar trebui sa fie FC Steaua Bucuresti, mai precis. Cum? Ca un club de fotbal care se respecta, nu ca o jucarie sau ca un amestec de amatorism/"las' ca stiu eu cum trebuie facut".

Am citit zilele trecute niste randuri scrise de un suporter stelist din Olanda, Jan Bedregeanu, gazduite pe site-ul lor de cei de la Gazeta Sporturilor. Ceea ce a facut el acolo mi se pare o analiza grozava a modului in care ar trebui sa fie Steaua, a elementelor care trebuie schimbate, multe dintre ele gandite si dorite in numeroase situatii de suflarea ros-albastra.

Iata si vorbele lui:

Steaua deţine fără să le folosească o serie de avantaje esentiale in supravietuirea clubului. Cluburile mari nu pot stoarce avantajele financiare atît de necesare să fii competitiv în fotbalul modern fără să se adapteze.

Fotbalul a devenit o industrie şi trebuie condus în consecinţă!

Zeci de mii de spectatori pe stadion, milioane în faţa televizorului. Toţi vor victorii şi trofee pentru clubul lor şi sunt gata să înjure, urle şi să cheltuie bani pentru asta. Dacă mergi pe stadionul lui Manchester United ca suporter de rand, întelegi de ce e cel mai bogat club. Pub-uri, case de pariuri, cartofi prajiti, bere, burgeri, alune - toate cu o marjă de profit uriasă. In magazinul clubului obişnuitele tricouri, fulare, prosoape, brichete, mingi, scrumiere, ceasuri etc. Şi copii, foarte mulţi copii. Ei vor umple stadionul in 10 ani. Investitia americanilor e sigura.

La oferta, cartea de credit Man United, colorată în roşu cu avantaje la cumpărare cand o foloseşti.

Şi vanzările sunt uriaşe. Toate astea în pofida faptului că majoritatea pub-urior şi barurilor interzic intrarea dacă porţi insemne sau tricouri ale unui anumit club pentru a nu încuraja violenţa, care încă mocneşte în hooliganul consumator de bere în exces. Toate aceste lucruri au fost realizate după un program initţat de Peter Kenyon, acum la Chelsea.

Steaua e un club mare dar in planul 2 al fotbalului european şi nici acolo nu va rămane fără schimbări.

1.PATRONUL Gigi Becali, poate cel mai cunoscut om din Romania, are cea mai mare răspundere. Popularitatea lui poate fi folosită în folosul clubului, dar acţiunile lui au efect invers. E la modă printre suporteri să il critici şi să îl înjuri pe Becali, chiar dacă mulţi îl plac în secret. E simpatic cateodată, spontan şi are acoperire Tv mai mult decat Coca Cola, dar rezultate dezastruase de imagine.

Angajaţii slabi, fără personalitate nu pot da randament, nepotismele ucid profesionalismul şi descurajează ceilalti angajati. 74% dintre angajaţii chestionati din 20 de firme mari din Londra au raspuns la intrebarea: Ce aţi alege intre salariu mărit şi condiţii mai bune de lucru(libertate, initiativa, incredere)? Au ales varianta 2.

Fotbalistii lucreaza in conditii grele mai ales emoţional, fiind in pericol ca dupa un meci prost Becali să ofere 100.000 de dolari să scape de ei. Bergodi, Argaseala şi ceilalti cheltuie o mare parte din energie încercand prin comportamentul lor să limiteaze pagubele psihologice create jucatorilor de către declaraţiile patronului.

2.PIATA DIN AFARA TARII. Jucatorii expuşi la afecţiune.

Steaua a avut in Irlanda 4000 de fani la un meci caştigat cu 3-0 in tur!! Imediat clubul irlandez încantat de ce a vazut, a incercat să-i atraga pe romani şi banii lor şi alte meciuri. Jucatorii au fost aplaudati, atmosfera pozitivă diferită, desi a fost un meci prost.

Setea de fotbal a milioanelor de romani care traiesc in strainatate poate fi o gură de oxigen pt fotbalisti (inconjurati de afectiunea fanilor) şi bugetul clubului. Jucătorii Stelei nu sunt expuşi destul la afectiune. Meciuri amicale în străinătate pe stadioane normale, nu pe stadioane montane în Austria.

Meciuri de prezentare în Italia, Spania, Anglia, magazine cu materiale promoţionale (fie ele şi ambulante) în marile oraşe din străinătate. Competiţii, lansări de echipament, şosete, geci, haine de antrenament cu insemnele echipei purtate cu mîndrie la jocurile din week-end între prieteni sau cand joacă echipa. Exista o piaţa enorma ignorată. Aceşti oameni citesc ziarele on line, sunt consumatori de fotbal, şi au antene satelit.

Desi sunt echipe mari in Italia, Spania, Anglia legătura emoţională nu s-a produs încă şi tot fotbalul romanesc e consumat. Romanii din strainatate au mai multi bani de cheltuit,dar au acces mai greu la tricouri, treninguri etc. Manchester şi alte mari echipe fac meciuri amicale pe alt continent să promoveze brandul clubului. Steaua e un brand printre romani,trebuie adusă acolo unde poate culege roadele.

3.Incompetenta managerilor/FOLOSIREA proastă a resurselor

Orice meci pe teren propriu indiferent de numele adversarului ar trebui să se joace cu casa inchisă (nu din cauza sanctiunilor). Daca nu se vînd toate biletele, managerul trebuie sanctionat imediat, pt că fanii există, sunt multi, sunt reali, dar nu sunt la stadion. Folosirea proastă a resurselor.

Argăseala spunea ca Steaua are milioane de suporteri. Afirmatia e un autogol. In aceste condiţii toate meciurile de acasă trebuie să se joace cu stadionul plin ochi, ca si cum Madonna ar cînta în deschiderea meciului. Greaşelă gravă de administrare a clubului. E treaba lui să atragă suporterii la stadion şi să bage bani în visterie.

Considerînd brandul echipei, numarul de abonamente ar trebui să ajungă la macar 80% din capacitatea stadionului. Stadionul lui Arsenal e plin şi cînd joacă echipa a doua, iar mulţi ştiu suporteri şi numele jucătorilor. Sentimentul de apartenenţa la club nu e promovat.

Acum brandul Steaua e înca la un nivel bun, încă se hrăneşte din succesul anilor trecuţi. Anul asta e doar Europa League prinsă in ultima secundă pentru că Rapidul a avut un ghinion fantastic.

In privinţa amestecului patronului, suporterii ar trebui să înţeleagă că există în ADN-ul oricărui om de afaceri de succes frica de a pierde pe mina altuia. Atat timp cît salariile se plătesc dintr-un singur buzunar, există impulsul de a controla totul. E o reactie de autoprotejare. Mai multi bani din mai multe surse ar însemna o presiune în minus pe buzunarul patronului, autofinanţare şi apoi profit. Pentru asta trebuie angajati manageri profesionisti cu anumite targeturi care daca nu sunt atinse trebuiesc concediaţi. Toti cei foarte buni vor cere timp,vor negocia contracte si vor avea strategii care poate nu se vor mula pe mentalitatea unui om care a trăit în singuratatea succesului. De aceea Steaua va fi întotdeauna un copil cu un singur părinte, neadaptat pentru că nu a fost expus unor încercări din prea multă teamă.

De aici: http://blogsport.gsp.ro/decebal/2009/09/09/jan-bedregeanu-la-steaua-sentimentul-de-apartenenta-la-club-nu-e-promovat-in-anglia-suporterii-lui-arsenal-traiesc-gindindu-se-ca-clubul-e-al-lor/