Nu i-am spus "echipa nationala" de data asta, nici "tricolorii", ci "echipa reprezentativa". Pentru ca ea e cea mai puternica, cea mai desavarsita reprezentanta a fotbalului romanesc, asa cum e el in sinele lui.
Lipsa de inspiratie. Ghinion. Daruire nu atat cat ar fi trebuit sa fie. Motivatie si dorinta de implicare existente doar pe jumatate, sau oricare alt procent in afara de 100%. Momente de inspiratie (faza golului lui Marica din meciul cu vecinii sarbi) apar in joc, insa prea putine fata de asteptarile suporterilor, ba chiar si fata de ce se presupune ca ar astepta de la jocul lor cei 11 care imbraca tricoul galben la ocaziile cand au de ascultat imnul inainte unei partide.
Ce se poate face? E simplu: o schimbare. Fie ea de persoana/e, fie ea de atitudine. Andrei Vochin a gasit foarte bine niste elemente care nu ar trebui sa lipseasca din "portofoliul" activitatii viitorului carmaci al echipei reprezentative de fotbal a Romaniei. Sper sa fie mai mult decat doar niste randuri puse intr-o pagina pe net.
http://www.andreivochin.ro/stiri/904/esecul-cu-serbia-ne-poate-fi-si-folositor-daca-frf-se-va-misca-repede-in-numirea-unui-selectioner-schimbati-acum.htm
31 mar. 2009
9 mar. 2009
De la agonie la bucuria de altadata
Actul 1
Februarie 2008, Birmingham
Ziarele au abundat de titluri care mai de care mai graitoare. Fotografii au trecut prin toate pozele pe care le-au facut incidentului, sa vada care din ei a reusit sa surprinda cel mai bine momentul. Era o adevarata cursa intre redactori pentru a gasi o expresie care sa poata caracteriza cat mai bine accidentarea teribila a lui Eduardo, pe atunci inca proaspata & promitatoare achizitie a celor de la Arsenal Londra. Dubla fractura, piciorul practic spulberat intr-un moment pe care, daca il privesti, iti vine sa te feliciti ca nu in clipa aceea tu erai cel mai probabil in fata televizorului, nu pe gazonul de pe St. Andrew's, stadionul celor de la Birmingham City, care ii infruntau in meciul respectiv pe tunarii londonezi de la Arsenal. Groaznic moment... Daca nu il stii, il poti vedea aici:
Actul 2
Martie 2009, Londra
Cat de frumos! De parca erau cu totii in curtea scolii, nu pe un stadion cu ceva mai mult de 50.000 de oameni care sa ii priveasca. De fapt, care sa IL priveasca pe acel jucator care, pentru acea fractiune de secunda, a ales sa se intoarca in copilaria lui, pe strazile braziliene pe care batea mingea inca de la varste fragede. Sincer sa fiu, nu am mai vazut o asa executie in nici un meci oficial, sau cel putin in nici un meci care sa conteze cu adevarat, in care sa fie implicata macar o echipa cu oarecare importanta. Iar in cazul asta, Arsenal e echipa mare, plus Cupa Angliei e cea mai veche competitie fotbalistica de pe glob. Iar Eduardo, caci despre el e vorba, da, acelasi Eduardo care aparea si mai sus, acelasi Eduardo care a stat fix 1 an pe margine dupa accidentarea acea inspaimantatoare, Eduardo a fost cel care a ales sa marcheze un gol de curtea scolii pe acel mare stadion, in acea mare competitie, aratand ca s-a putut ridica dupa nefericirea prin care a trecut. Asta e cu adevarat prilej de bucurie.
Februarie 2008, Birmingham
Ziarele au abundat de titluri care mai de care mai graitoare. Fotografii au trecut prin toate pozele pe care le-au facut incidentului, sa vada care din ei a reusit sa surprinda cel mai bine momentul. Era o adevarata cursa intre redactori pentru a gasi o expresie care sa poata caracteriza cat mai bine accidentarea teribila a lui Eduardo, pe atunci inca proaspata & promitatoare achizitie a celor de la Arsenal Londra. Dubla fractura, piciorul practic spulberat intr-un moment pe care, daca il privesti, iti vine sa te feliciti ca nu in clipa aceea tu erai cel mai probabil in fata televizorului, nu pe gazonul de pe St. Andrew's, stadionul celor de la Birmingham City, care ii infruntau in meciul respectiv pe tunarii londonezi de la Arsenal. Groaznic moment... Daca nu il stii, il poti vedea aici:
Actul 2
Martie 2009, Londra
Cat de frumos! De parca erau cu totii in curtea scolii, nu pe un stadion cu ceva mai mult de 50.000 de oameni care sa ii priveasca. De fapt, care sa IL priveasca pe acel jucator care, pentru acea fractiune de secunda, a ales sa se intoarca in copilaria lui, pe strazile braziliene pe care batea mingea inca de la varste fragede. Sincer sa fiu, nu am mai vazut o asa executie in nici un meci oficial, sau cel putin in nici un meci care sa conteze cu adevarat, in care sa fie implicata macar o echipa cu oarecare importanta. Iar in cazul asta, Arsenal e echipa mare, plus Cupa Angliei e cea mai veche competitie fotbalistica de pe glob. Iar Eduardo, caci despre el e vorba, da, acelasi Eduardo care aparea si mai sus, acelasi Eduardo care a stat fix 1 an pe margine dupa accidentarea acea inspaimantatoare, Eduardo a fost cel care a ales sa marcheze un gol de curtea scolii pe acel mare stadion, in acea mare competitie, aratand ca s-a putut ridica dupa nefericirea prin care a trecut. Asta e cu adevarat prilej de bucurie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)