Balonul oval

Stiti bine vorba aceea din fotbal: "Se pot intampla multe. Balonul e rotund." Ei bine, dar ce se intampla atunci cand balonul e oval?

Subiectul de interes e pentru azi fotbalul american, cu precadere 2 meciuri jucate duminica trecuta: Chargers - Saints si Giants - Steelers. Probabil nu va spun multe numele astea, insa fiecare meci a avut parte de condimentele de rigoare: primul s-a jucat la Londra, pe Wembley, iar in cel de-al doilea se intalneau doua din cele mai in forma echipe din NFL, amandoua cu cate 5 victorii si doar o infrangere pana acum in sezon.

Wembley, Londra. Vreme inchisa si acelasi gazon de care s-au plans anul trecut uriasii cu armuri din NFL. Insa o atmosfera cum poate nu gasesti pe vreun stadion din SUA. Nu ma refer la nivel de zgomot sau la vreo coregrafie aparte, ci mai degraba la un aspect pestrit, inedit, de eveniment ce se intampla doar o data intr-un an (asta e chiar pe bune, Europa are doar o data in 365 de zile onoarea sa fie gazda de meci de fotbal american de cel mai inalt nivel). Am un prieten care a fost si el pe stadion in ziua cu pricina. Imi spusese ca o sa poarte cu mandrie un tricou de-al celor de la Patriots si o sa se bucure cat mai mult de spectacol. Inca nu s-a intors din Londra - astept sa vad poze de pe Wembley si sa imi povesteasca ce si cum a fost.

Pana una alta, ce s-a vazut de la tv a fost un meci frumos, incrancenat, cu destule momente de spectacol. Ba chiar s-a si exagerat putin: dupa un touchdown al celor de la Saints, jucatorul din New Orleans ce tocmai adusese 6 puncte echipei sale a vrut sa sarbatoreasca reusita intr-un mod cat mai fotbalistic (ma refer la americanul "soccer" aici) si s-a lansat in cateva alunecari pe gazon pe care nu le vezi niciodata in NFL. Rezultatul: urale din partea spectatorilor de pe marea arena londoneza, insa si reticenta din partea arbitrilor americani, ei dandu-le celor de la Saints chiar si o penalizare pentru faza urmatoare, pe motiv de bucurie exagerata (nu va mirati, chiar exista niste reguli stricte cu privire la cum te bucuri in NFL). In final, Saints au castigat cu 37 la 32.

In celalalt meci, capul de afis a fost confruntarea dintre cei doi quarterback, Ben Roethlisberger de la Steelers si Eli Manning de la campionii Giants. Aparuti in acelasi an pe prima scena, amandoi cu un stil de leadership aparte, la conducerea unor echipe care se anunta a fi printre cele pretendente la SuperBowl. Au si reusit sa ofere un meci deosebit, fara prea multe puncte, insa cu multe momente importante.

Primele 3 sferturi au apartinut in mod clar lui Big Ben & Co, cei de la Steelers intrand in ultima perioada de joc cu avans pe tabela si cu o atitudine in joc superioara. Insa poate chiar atunci, odata cu intrarea lor in teren, in uralele unui stadion plin, s-a produs un clic, o schimbare generata parca de undeva de sus, cu o telecomanda invizibila. Cu un Manning aparent nesigur, facand greseli simple, neasteptate, insa avand momentele de sclipire atat de caracteristice (greseste schema de joc, derutandu-i pe coechipieri, iar apoi da o pasa de 30 de yarzi din al 4-lea down pana la o aruncatura de bat de terenul de tinta al gazdelor), cei din New York au reusit sa castige nu doar sfertul, ci sa si intoarca meciul in favoarea lor. La finalul meciului cifrele lui Roethlisberger aratau masura dezastrului celor de la Pittsburgh din ultimul sfert: un mare 0 la toate capitolele legate de ofensiva, mai putin la numarul de running yards: o valoare "magnifica" de 2 yarzi. Nici nu ar fi meritat mai mult dupa o asa evolutie.

Impresii de weekend

Tocmai s-a terminat un weekend cu destul de multe evenimente interesante, multe goluri in meciurile de fotbal, inclestare si daruire, insa si cateva momente care nu puteau sa nu retina atentia.

Dupa modelul american cu "10 things that [blablabla]", m-am gandit ca ar fi interesant sa fac si eu un top al unor momente cheie din weekendul sportiv trecut. Pozitiile din clasament sunt intr-o ordine oarecum cronologica, fara pretentii de a fi fost vreo situatie mai intensa sau mai atractiva decat cealalta.

Weekendul a inceput frumos, cu un meci foarte frumos de privit, Everton - Manchester United. Jucat pe o ploaie deasa, cum nu mai vazusem de mult in vreun meci de Premier League. 1-1 a fost scorul final, insa a fost un adevarat spectacol in 2 acte: o prima repriza cu diavolii rosii desenand un joc de pase foarte spectaculos, iar apoi o a doua repriza cu gazdele de pe Goodison Park ducand jocul pana la limita agresivitatii, stiind ca doar astfel ar fi putut intoarce jocul.

A urmat apoi uluirea mea din tenis cand vedeam evolutia scorului de la meciul pe care Victor Hanescu il juca in semifinale la St. Petersburg. Pierduse primul set si imi facusem sperante ca va putea reveni in al doilea. Fals... Cu un sec 0-6 in fata unui kazah al carui nume nu il va retine istoria tenisului nu mai are sens sa mai adaugi altceva.

Momentul al treilea a fost golul de 3-2 marcat de Tim Borowski in Bayern - Wolfsburg. Ce meci si ce revenire a bavarezilor... Era 2-0 pentru Wolfsburg dupa ceva mai mult de o jumatate de ora. Insa, odata iesiti de la cabine, munchenezii nu le-au mai dat nici o sansa oaspetilor, Borowski aratand care echipa e mai puternica printr-un sut sec de la marginea careului de 6 metri, din demi vole, pe jos, la coltul lung, fara reactie din partea lui Benaglio, portarul advers.

Cel de-al patrulea moment: reusita cu numarul 3 a lui Eto'o din Barcelona - Malaga. Faza definitorie pentru Barcelona de azi: Messi se decide sa patrunda in careu, cu mingea la picior, printre jaloanele, pardon fundasii adversi. Reuseste prin metode de el stiute sa paseze in fata portii, de unde Eto'o, plasat nu foarte fericit in acea faza, are clipa de inspiratie si impinge mingea cu calcaiul in poarta care astepta de mult o asa reusita. 5-0 a fost pana la final. Barca e pe cai mari in ultima perioada.

Momentul 5 apartine in totalitate unei echipe revelatie: Hoffenheim. Da, liderii actuali in Bundesliga. Lideri provenind dintr-un orasel mai mic decat stadionul din Manheim pe care joaca in momentul de fata. Insa au reusit sa bata cu 3-0 pe Hamburg, fara a le lasa hanseatilor nici o sansa de a isi spune si ei parerea pe teren. Avem aici un adevarat good case practice. Cine stie ce se intampla pana la finalul campionatului, ca poate o sa vorbim chiar de un best case practice.

Urmeaza probabil cel mai spectaculos meci al weekendului: Villarreal - Atletico Madrid 4-4. Momentul de tinut minte: golul lui Giuseppe Rossi din minutul 66, italianul crosetand efectiv prin apararea madrilena, culminand cu a-l lasa deoparte inclusiv pe portar - o excelenta reusita persoanala. Cu un prim gol dupa nici un minut de joc, cu 2-0 pentru Atletico pana la pauza Forlan marcand pe terenul unde a jucat atatia ani, urmate apoi de 4 goluri ale "submarinului" in 20 de minute, culminand cu alte doua goluri ros-albe in ultimele 8 minute de joc. Un meci de pus in rama pentru iubitorii de spectacol. Foarte tare a fost reactia comentatorilor americani de pe GolTV: "e incredibil cum o echipa de Champions League ca Atletico poate sa cedeze atat de usor un avantaj de 2 goluri... incredibil...", urmand ca apoi, dupa golul 8 al meciului, sa spuna din nou: "intr-adevar, am avut dreptate mai devreme. E incredibil modul in care poti arunca la gunoi cu avansul tau de 2 goluri, pierzand tot ce ai muncit mai devreme in doar cateva minute".

Nu trebuie uitate si cele 1709 zile (sau cel putin asa au numarat cei de la goal.com) de invincibilitate pe teren propriu ale celor de la Chelsea, perioada terminata dupa ultimul meci din Premier League, contra lui Liverpool. Sa vina la final de sezon primul titlu dupa 18 ani pentru cormorani? Decamdata sunt pe primul loc si au in vizor aceeasi pozitie si dupa 38 de etape.

Un weekend frumos, pana una alta. Va (mai) urma (oare?)...

Un penalty de tinut minte

Meciul Stoke - Tottenham trebuia sa reprezinte momentul de revigorare al londonezilor. Stereotipic vorbind, un meci de totul sau nimic. A fost "nimic" pana la urma. Cu toate acestea, atat suporterii celor de la Spurs, cat si cei ai gazdelor de la Stoke isi vor aminti de lovitura de pedeapsa ratata in ultimele momente ale jocului.

De ce? Aruncati o privire la linkul urmator:



Tare, nu?

De prin Caraibe

Un articol amuzant despre o intamplare foarte hazlie, aparut pe blogsport.ro zilele trecute (http://blogsport.ro/oprisan/2008/10/11/iti-apar-poarta-si-nu-ti-dau-gol/):

"Istoria unui meci în care coechipierii au devenit adversari, iar duşmanii, cei mai buni prieteni

Cum stai matale aşa şi priveşti planiglobul, harta aia niţeluş turtită, Barbadosu’ e pe stînga, pe la mijloc, o insulă minusculă, scăldată de Marea Caraibelor, uşurel hacana de Venezuela, pe lîngă St. Vicent, St. Lucia, Martinica şi alte pietricele. Cu 344 km pâtraţi, Grenada e tot pe acolo, bate cu puţin peste 100.000 de locuitori care fac toată ziulica plajă şi exportă cuişoare. Asta cînd nu joacă fotbal.

Suntem în 1994. Crainica apare gătită frumos şi spune că, în următoarele 100 de minute, dă legătura pentru meciul dintre Barbados şi Grenada, contînd pentru cea de-a cincea ediţie a “Shell Caribbean Cup”, campionatul de fotbal din zona CONCACAFULUI. Iliuţă Dobre al lor preia legătura şi, înainte ca ăla mic, negru, cu capul pe rotund să fluiere, aminteşte regula de bază: dacă meciul ajunge la “golul de aur” sau la penaltyuri, echipa cîştigătoare primeşte un 2-0. Adică statistica nu va consemna x-x după executarea loviturilor de la 11 metri, ci, sec, un 2-0.

Cel mai dorit autogol
Ceasul aratâ un covrig şi o jumătate de covrig lîngă el. E minutul 83. Băieţii din Barbados se privesc rapid. Au 2-1, ca sa treacă mai departe le trebuie un 2-0. De unde sa facă rost de el? AAAA, hai sa mergem la punctul cu var sau măcar în prelungiri. Stealy şi Stoute, fundaşii gazdă, gîdilă balonul la ei în careu. Brusc, primul se întoarce spre propria poartâ, loveşte năpraznic băşica şi…e 2-2! Conform regulamentului se merge fie la chestia aia cu “moartea sughită”, ori la 11 paşi. Abia acum ăia din Grenada îşi dau seama de şoricărie. “OK: de vreţi circ, de circ o să aveţi parte!”. Încep de la centru şi o iau spre propria poartă. ALARMĂĂĂ!!! Dacă marchează autogol, tabela se face 2-3, nu se mai ajunge la loterie, nu se mai face 2-0 şi…adio calificare! Aşa gîndesc localnicii. Rapid, cinci inşi aleşi pe sprînceană sînt trimişi sâ întărească defensiva adversă. 10 fotbalişti se chinuie să-şi învingă propriul portar, în timp ce acesta are, în faţa sa, la 5-10 metri, un zid format din cîţiva zmei de la cealaltă grupare!!!

Au întors armele
James Clarkson, antrenorul ălora de exportă cuişoare de pus în plăcinte fierbe ca un leu în cuşcă. “Bine, dacă nu putem lovi în noi, să lovim în ei. La ataaaaccc, flăcăii mei!” Ştie că dacă Grenada marchează, se face 3-2 şi calificarea Barbadosului este imposibilă. Dar cei cinci plăieşi localnici, nedisponibilizaţi în cealaltă jumătate de teren, mor pe iarbă, mai ceva ca Leonidas la Termopile. Va daţi seama ce a văzut un telespectator ce a deschis televizorul pe finalul meciului: o mînă de nebuni care vor să-şi termine propriul portar, apărat de ăia din echipa adversă, apoi, aceiaşi dilăi atacînd la poarta contrară, slujită de colegii celor care, cu o fază înainte, făceau de strajă la celălalt goalkeeper!?! Finalmente, în prelungiri, Thorne avea să marcheze golul izbăvitor şi partida se termina nu 3-2, ci 2-0. Barbadosul mergea mai departe, în grupele finale, dar nu putea trece de ele: puternicele reprezentative din Trinidad&Tobago şi din Guadelupe îi făceau felul. Aşa, ca o dulce răzbunare."

De la 1 la 6

Se apropia ora de incepere a meciului zilei, Barcelona - Atletico Madrid. Eram acasa, in fata laptopului, uitandu-ma la niste filmulete. Cand am vazut ora 23 pe ceasul din coltul din dreapta jos al ecranului, am inceput imediat sa caut un post TV care transmitea meciul si pe care il puteam vedea pe net.

Caut eu ce caut, fara prea mare succes. Se face 23.04 si tot nu reuseam sa vad meciul. In minutul urmator reusesc insa sa prind un semnal cat de cat decent, al CCTVului, marele si gloriosul post chinezesc. E exact momentul in care Eto'o marcheaza golul de 2-0 din penalty. Ce chestie, imi zic, e minutul 5 si deja 2-0. Mi-am dat insa seama ca nu avea nici un rost sa ma uit tot pe acelasi canal, mai ales ca nu intelegeam aboslut nimic si vroiam si un comentariu inteligibil. Asa ca pornesc cea de-a doua incercare de gasire a unui canal care sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine.

Si reusesc. La 23.09 prind un canal obscur, insa cu comentariu in engleza si cu imagine destul de buna pentru un canal pe net. Fericire mare, insa cand vad ca scorul era deja 3-0, pentru un moment imi spun ca mai bine ramaneam pe canalul ala chinezesc de prima data, ca macar mai prindeam un gol.

Totusi, a urmat imediat golul de 3-1, al lui Maxi Rodriguez, poate cel mai frumos ca si executie individuala. Insa Barcelona nu s-a lasat si a facut in nici 20 de minute 5-1. Ce meci... 5 la 1 dupa o jumatate de ora...

Repriza a doua s-a domolit fata de marele spectacol din prima parte a meciului, insa ne-a oferit un gol dintr-o combinatie in 3 demna de orice manual fotbalistic, cu Henry la inceputul si la finalul ei.

6-1 scor final, iar marea confruntare dintre Messi si Aguerro incheiata practic din primele momente ale meciului. Messi - un gol, un penalty obtinut, multe alte elemente care ne-au incantat ochiul, plus un "standing ovation" in momentul schimbarii sale. Aguerro - o prezenta destul de stearsa, fara nici o reusita demna de mentionat, insa cu un cartonas galben in dreptul lui. Una peste alta, un meci in care jocul fabulos de echipa al Barcelonei a facut inutila orice incercare a celor din Madrid.

O zi maro

Multi s-au grabit sa ii spuna "joia neagra". Si nu s-au inselat aproape deloc. Ziua de 2 octombrie a anului de gratie 2008 e una din zilele care peste ani nu ar trebui sa existe in calendarele fotbalistice romanesti.

Niciodata nu s-a mai intamplat o asa "impresionanta" performanta din partea fotbalului romanesc de club, din punct de vedere numeric. Desigur, e o mare lauda ca am reusit sa avem 5 echipe in turul intai al Cupei UEFA (imi amintesc de titlurile admirative din ziarele de sport de la noi inainte de tragerea la sorti), insa pentru a cata oara se adevereste din nou vorba aceea auzita inca din primele zile de scoala: Poate fi usor sa ajungi in top, insa e foarte greu sa te mentii acolo. In definitiv, daca ai reusit o mare performanta, apare de la sine si posibilitatea de a cadea de acolo de sus, de la o inaltime mult mai mare decat cea cu care poate era lumea obisnuita. Ohoo, si doare rau cand cazi...

Ieri au cazut in grup toate echipele romanesti care erau in competitie. Mai intai a fost Rapidul, care a aratat aceeasi lipsa de orizont in joc cu care ne-a obisnuit, nelasand vreun moment impresia ca pot mai mult. A urmat Urziceniul, care a demonstrat ca primise o palarie mult prea mare decat ce ar fi avut nevoie cu adevarat. Timisoara a continuat "recitalul", aratand vointa si dorinta de a realiza o surpriza, insa renuntand la lupta in cele din urma. Oaia neagra a serii a fost insa Dinamo - cata diferenta intre acel Dinamo super-mega-ultra ofensiv de care vorbeau Bratu & co inainte de meci si tristul si anemicul Dinamo pe care l-am avut in fata, aratand o neputinta pe care eu unul nu mi-o puteam imagina inainte de meci. Vasluiul a incheiat balul, insa cel putin a avut decenta sa arate ca poate sa si joace fotbal si ca are calificarea la indemana, lasand sperantele vii in sufletele suporterilor pana in ultimul moment. Singurul aspect pozitiv al zilei, as putea spune. O zi mai degraba maro, vorba unor buni prieteni.

Ne-a mai ramas sa strigam doar "Forza, forza CFR" si "Ros-albastrii, ole" pentru sezonul 2008-09 in Europa. Sper sa putem striga asta si dupa faza grupelor UCL.