Excelent articol scris de jurnalistul Adrian Georgescu, pe site-ul lui. E practic o stare de fapt a fotbalului actual, cu o mare acuratete in cea mai mare parte a ei.
Articolul apare aici:
http://www.adriangeorgescu.ro/2009/04/28/fotbalul-modern/
29 apr. 2009
23 apr. 2009
4 (patru)
Nu cred ca a mai fost vreodata de cand a aparut Premier League cazul vreunei echipe care sa reuseasca sa marcheze in acelasi sezon, ba chiar mai mult - in decurs de o singura luna, cate 4 goluri si lui Manchester United, si lui Chelsea, si lui Arsenal.
Marti, 21 aprilie, Liverpool si Arsenal au oferit un meci fabulos, cu nimic mai prejos decat cel disputat cu exact o saptamana inainte, cand cormoranii au facu o vizita celor de la Chelsea. 4-4 o data, 4-4 de doua ori, cu o atitudine demna de dat exemplu in orice situatie in care e nevoie tocmai de acel plus de avant si de motivatie care sa permita atingerea unui tel maret, sau chiar, de ce nu, bun pentru profesori cand vor sa le arate elevilor lor ca se poate, indiferent de adversar sau de conditii. Cele doua partide sunt intr-adevar doua piese de valoare demne de pus in vitrina si apoi, constant, sterse de praf si admirate din nou, peste ani si ani. Si daca mai adaugam si cele 4 goluri marcate de Liverpool in meciul jucat pe Old Trafford avem, as putea spune, "a magic treble" (vorba englezilor), o trilogie a spectacolului fotbalistic regizata si produsa de baietii din Merseyside.
Dar... Exista si un "dar" in povestea asta. Iar lucrul asta este valabil pentru cele mai recente meciuri din cele 3 de mai sus. Intr-adevar, cei de la Liverpool au marcat cate 4 goluri, facandu-i pe suporterii lor sa treaca de la agonie la extaz si invers, insa in acelasi timp au si primit 4. Si asta in conditiile in care ei erau cunoscuti pentru impermeabilitatea sistemului cu care veneau la fiecare meci (in prima parte a sezonului nu era meci in care Liverpool sa castige la mai mult de un gol diferenta, asta in conditiile in care nu primea niciodata mai mult de un gol pe partida). Rafa Benitez reusise sa faca o masinarie care avea ca principala misiune neutralizarea adversarului, insa acest lucru printr-un joc de pase desfasurat la fel ca o panza de paianjen pe gazon, fie ca era Anfield sau alt stadion, printr-o atitudine pozitiva si o pozitie psihologica care se vroia a fi superioara adversarilor (de asta si gesturile uneori catalogate drept "arogante" ale lui Benitez). Insa cand a fost nevoie ca Liverpool sa iasa din cadenta impusa si sa atace, tocmai pentru a putea marca mai multe goluri, avand nevoie de acest lucru, lucrurile nu au mai mers la fel, ba chiar si Mascherano, care e considerat un simbol al mijlocasului defensiv eminamente distructiv, ajunsese sa ia parte activ la faza de constructie si la fazele de atac, uneori si din pozitii de extrema, fiind purtat astfel de faza.
Si uite cum, marcand cate 4 goluri, cei de la Liverpool au si primit 4, atat de la Chelsea cat si de la Arsenal. Insa fara doar si poate au oferit niste spectacole care nu vor putea fi uitate prea usor de catre cei care au avut onoarea sa le fie spectatori.
Marti, 21 aprilie, Liverpool si Arsenal au oferit un meci fabulos, cu nimic mai prejos decat cel disputat cu exact o saptamana inainte, cand cormoranii au facu o vizita celor de la Chelsea. 4-4 o data, 4-4 de doua ori, cu o atitudine demna de dat exemplu in orice situatie in care e nevoie tocmai de acel plus de avant si de motivatie care sa permita atingerea unui tel maret, sau chiar, de ce nu, bun pentru profesori cand vor sa le arate elevilor lor ca se poate, indiferent de adversar sau de conditii. Cele doua partide sunt intr-adevar doua piese de valoare demne de pus in vitrina si apoi, constant, sterse de praf si admirate din nou, peste ani si ani. Si daca mai adaugam si cele 4 goluri marcate de Liverpool in meciul jucat pe Old Trafford avem, as putea spune, "a magic treble" (vorba englezilor), o trilogie a spectacolului fotbalistic regizata si produsa de baietii din Merseyside.
Dar... Exista si un "dar" in povestea asta. Iar lucrul asta este valabil pentru cele mai recente meciuri din cele 3 de mai sus. Intr-adevar, cei de la Liverpool au marcat cate 4 goluri, facandu-i pe suporterii lor sa treaca de la agonie la extaz si invers, insa in acelasi timp au si primit 4. Si asta in conditiile in care ei erau cunoscuti pentru impermeabilitatea sistemului cu care veneau la fiecare meci (in prima parte a sezonului nu era meci in care Liverpool sa castige la mai mult de un gol diferenta, asta in conditiile in care nu primea niciodata mai mult de un gol pe partida). Rafa Benitez reusise sa faca o masinarie care avea ca principala misiune neutralizarea adversarului, insa acest lucru printr-un joc de pase desfasurat la fel ca o panza de paianjen pe gazon, fie ca era Anfield sau alt stadion, printr-o atitudine pozitiva si o pozitie psihologica care se vroia a fi superioara adversarilor (de asta si gesturile uneori catalogate drept "arogante" ale lui Benitez). Insa cand a fost nevoie ca Liverpool sa iasa din cadenta impusa si sa atace, tocmai pentru a putea marca mai multe goluri, avand nevoie de acest lucru, lucrurile nu au mai mers la fel, ba chiar si Mascherano, care e considerat un simbol al mijlocasului defensiv eminamente distructiv, ajunsese sa ia parte activ la faza de constructie si la fazele de atac, uneori si din pozitii de extrema, fiind purtat astfel de faza.
Si uite cum, marcand cate 4 goluri, cei de la Liverpool au si primit 4, atat de la Chelsea cat si de la Arsenal. Insa fara doar si poate au oferit niste spectacole care nu vor putea fi uitate prea usor de catre cei care au avut onoarea sa le fie spectatori.
20 apr. 2009
Cand, in prelungiri, vine si portarul in careul advers
Minutul 90. Si ceva. Prelungiri. Scorul strans - 1-0, 2-1, 2-2 sau orice alta varianta care cere doar un singur gol din partea uneia dintre echipe pentru ca ea sa isi atinga obiectivul, pentru ca jucatorii si suporterii sa poata ridica mainile in semn de victorie la finalul meciului.
E corner sau vreo lovitura libera care cere in mod de la sine inteles obligatoriu, prin natura si posibilele sau doritele ei consecinte, ca portarul echipei care vaneaza acel gol decisiv sa isi faca aparitia in careul advers. Poate-poate ajunge o minge norocoasa si la el. Poate marcheaza el golul cel mare si face astfel o treaba de doua ori mai buna decat daca doar ar fi stat in propria poarta si ar fi incercat sa o tina inchisa in fata atacantilor adversi. Sau macar sa fie si el acolo un plus de ingrijorare pentru fundasii celeilalte echipe, prin simpla lui prezenta fizica in careu. Eee... si atunci cand chiar reuseste echipa lui sa marcheze... ce frumos e...
Insa mai multe detalii despre ce si cum e cand chiar se intampla minunea, data viitoare. Ce ma intriga pe mine era altceva. Ii vedeam pe portari cum veneau ei pana in gura portii adverse, apoi, vazand ca, de cele mai multe ori, faza nu aduce nici un rezultat, se grabesc spre propria poarta, sa nu cumva sa primeasca gol. Tot timpul ma intrebam de ce nu se marcheaza la fazele astea, de ce nu se profita de lipsa portarului. Si tot vedeam faze, si tot asteptam, cam ca la o ruleta ruseasca, sa se schimbe ceva pe tabela, ca urmare a tendintelor plimbarete ale portarului.
Stiu, poate sunt rau la faza asta. Insa de ce sa nu vrei sa se intample cateodata lucrurile si altfel decat "pe calea cea buna"? Macar o data sau de doua ori.
De prin 2007 nu mai vazusem un asa gol, de la un meci jucat de Werder Bremen, cand Diego, de la alb-verzi, a profitat tocmai de o faza de genul asta si a marcat un gol cu o executie remarcabila in poarta lasata libera. Ei bine, sambata asteptarea s-a sfarsit - cei de la Monaco au reusit sa schimbe tabela in meciul cu Rennes, in minutul 92, dupa o un corner al celor de la Rennes care, respins fiind de apararea monegascilor, l-a prins pe Nicolas Douchez, portarul echipei din nord-vestul Frantei, in careul advers, lasand, desigur, propria poarta descoperita. Cum s-a intamplat - vedeti in videoclipul de mai jos, din minutul 1.40 incolo. Sa vedem cand o sa mai apara inca unul asemanator.
E corner sau vreo lovitura libera care cere in mod de la sine inteles obligatoriu, prin natura si posibilele sau doritele ei consecinte, ca portarul echipei care vaneaza acel gol decisiv sa isi faca aparitia in careul advers. Poate-poate ajunge o minge norocoasa si la el. Poate marcheaza el golul cel mare si face astfel o treaba de doua ori mai buna decat daca doar ar fi stat in propria poarta si ar fi incercat sa o tina inchisa in fata atacantilor adversi. Sau macar sa fie si el acolo un plus de ingrijorare pentru fundasii celeilalte echipe, prin simpla lui prezenta fizica in careu. Eee... si atunci cand chiar reuseste echipa lui sa marcheze... ce frumos e...
Insa mai multe detalii despre ce si cum e cand chiar se intampla minunea, data viitoare. Ce ma intriga pe mine era altceva. Ii vedeam pe portari cum veneau ei pana in gura portii adverse, apoi, vazand ca, de cele mai multe ori, faza nu aduce nici un rezultat, se grabesc spre propria poarta, sa nu cumva sa primeasca gol. Tot timpul ma intrebam de ce nu se marcheaza la fazele astea, de ce nu se profita de lipsa portarului. Si tot vedeam faze, si tot asteptam, cam ca la o ruleta ruseasca, sa se schimbe ceva pe tabela, ca urmare a tendintelor plimbarete ale portarului.
Stiu, poate sunt rau la faza asta. Insa de ce sa nu vrei sa se intample cateodata lucrurile si altfel decat "pe calea cea buna"? Macar o data sau de doua ori.
De prin 2007 nu mai vazusem un asa gol, de la un meci jucat de Werder Bremen, cand Diego, de la alb-verzi, a profitat tocmai de o faza de genul asta si a marcat un gol cu o executie remarcabila in poarta lasata libera. Ei bine, sambata asteptarea s-a sfarsit - cei de la Monaco au reusit sa schimbe tabela in meciul cu Rennes, in minutul 92, dupa o un corner al celor de la Rennes care, respins fiind de apararea monegascilor, l-a prins pe Nicolas Douchez, portarul echipei din nord-vestul Frantei, in careul advers, lasand, desigur, propria poarta descoperita. Cum s-a intamplat - vedeti in videoclipul de mai jos, din minutul 1.40 incolo. Sa vedem cand o sa mai apara inca unul asemanator.
Telefonul fara fir
Intr-un pur spirit latin, un meci dintr-un din ligile inferioare ale campionatului argentinian de fotbal a trebuit sa fie amanat dintr-un motiv pe care, sincer vorbind, nu l-am mai auzit pana acum. Din cate se pare, nimeni nu ii spusese arbitrului de centru care urma sa arbitreze ca tocmai el fusese selectat pentru meciul respectiv.
Ziarul Clarin scria ca aproximativ 1000 de suporteri au calatorit pentru a putea vedea meciul dintre Alumni de Villa Maria si Racing de Cordoba, insa, cu toate acestea, exista un element care lipsea din peisaj. Un oficial din partea cluburilor a spus ca arbitrul Ariel Moreno dormea, in domiciliul sau din orasul natal, aproximativ la 600 km distanta de locul de desfasurare al partidei, in momentul in care colegii lui l-au sunat ingrijorati cu doua ore inainte de eci pentru a-l intreba unde se afla.
"Arbitrii asistenti ajunsesera de ceva timp in hotelul in care aveau rezervari, insa vazand ca Montero nu ajunge au inceput sa isi faca griji in privinta lui", a declarat presedintele celor de la Alumni. "L-au sunat pana la urma acasa, iar el a raspund candid ca nu stia nimic de ce urma sa se intample. Pur si simplu dormea."
"Din cate se pare, cei responsabili de organizarea campionatului au uitat sa ii transmita notificarea privind delegarea lui la meciul in cauza. Montero a dat asigurari ca nu a primit nici un fel de informatii din partea lor. Se pare ca a fost o doar o mare incurcatura", a incheiat presedintele de club.
Revenind la meci, oaspetii de la Racing nu au acceptat un arbitru de rezerva, iar politia nu a acceptat sa se intarzie ora de disputare a meciului pentru ca arbitrul Montero sa ajunga, asa ca s-a ajuns in cele din urma la amanarea partidei pentru o alta data - o alta ocazie la care se vor verifica toate de doua ori, cu siguranta.
Ziarul Clarin scria ca aproximativ 1000 de suporteri au calatorit pentru a putea vedea meciul dintre Alumni de Villa Maria si Racing de Cordoba, insa, cu toate acestea, exista un element care lipsea din peisaj. Un oficial din partea cluburilor a spus ca arbitrul Ariel Moreno dormea, in domiciliul sau din orasul natal, aproximativ la 600 km distanta de locul de desfasurare al partidei, in momentul in care colegii lui l-au sunat ingrijorati cu doua ore inainte de eci pentru a-l intreba unde se afla.
"Arbitrii asistenti ajunsesera de ceva timp in hotelul in care aveau rezervari, insa vazand ca Montero nu ajunge au inceput sa isi faca griji in privinta lui", a declarat presedintele celor de la Alumni. "L-au sunat pana la urma acasa, iar el a raspund candid ca nu stia nimic de ce urma sa se intample. Pur si simplu dormea."
"Din cate se pare, cei responsabili de organizarea campionatului au uitat sa ii transmita notificarea privind delegarea lui la meciul in cauza. Montero a dat asigurari ca nu a primit nici un fel de informatii din partea lor. Se pare ca a fost o doar o mare incurcatura", a incheiat presedintele de club.
Revenind la meci, oaspetii de la Racing nu au acceptat un arbitru de rezerva, iar politia nu a acceptat sa se intarzie ora de disputare a meciului pentru ca arbitrul Montero sa ajunga, asa ca s-a ajuns in cele din urma la amanarea partidei pentru o alta data - o alta ocazie la care se vor verifica toate de doua ori, cu siguranta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)