Emotii de copil

Ma intristez de fiecare data cand vad cazul unui copil suferind de ceva mult prea grav ca sa imi pot imagina cum e acea suferinta. Cancer, SIDA, vreun alt sindrom sau maladie din cele existente... Inghit in sec, mi se face pielea de gaina... parca simt si acum... si ma trece un fior rece pe sirea spinarii. In acelasi timp, ma uit in sus si spun un "multumesc", simtind brusc o motivatie mai mare pentru a face tot ce aveam de facut, simt ca pot, simt ca am parca o putere mai mare decat inainte, parca dorind sa compensez astfel cumva pentru acel biet copil.

Sambata seara, inainte ca jucatorii Barcelonei să iasa pe teren pentru a-i infrunta pe cei de la Real Madrid in "El Classico", Josep Guardiola, antrenorul catalanilor, i-a strans pe toti langa un televizor. Le-a pus cateva secvente dintr-un DVD cu un copil bolnav de cancer in faza terminala. Copilul, suporter al Barcelonei, isi manisfesta una din ultimele dorinte: nu vroia sa moara inainte sa ii vada pe favoritii lui castigand in meciul cu rivalii madrileni.

Jucatorii Barcelonei, vazand acel mesaj emotionant, si-au dat seama ca nu aveau cum sa nu castige in seara aceea, chiar daca n-ar mai fi contat nici onoarea de a castiga derby-ul, nici primele pentru victorie, ci doar incercarea de a-i indeplini dorinta micului suporter. Mai mult, se spune ca Samuel Eto'o, golgheterul catalanilor, ar fi plans in momentul intrarii pe teren, el insusi avand un copil de varsta celui in suferinta. De aceea si-a dorit atat de mult sa bata el lovitura de pedeapsa din minutul 70, de aceea s-a bucurat atat de mult dupa ce a marcat golul de 1-0 cu 7 minute inainte de final.

Scor final: 2-0 pentru Barcelona, 96000 de mii de spectatori de pe Camp Nou in culmea fericirii, milioane de fani blau-grana din intreaga lume imbratisandu-se dupa victorie, insa si macar o seara de bucurie nepretuita pentru un mic baietel aflat pe patul unui spital din Spania, macar un zambet adus pe fata lui si o tresarire in sufletul lui de copil. Cat de simple pot fi lucrurile...

Nevoi personale

Sunt doua perspective din care e privita relatia suporter-echipa favorita. Prima tine de sustinerea, uneori neconditionata, pe care i-o ofera suporterul echipei lui de suflet: impreuna si la bine si la rau, cantece si coregrafii care mai de care, prezenta activa la meciuri indiferent de vreme.

Cea de-a doua perspectiva se refera la ce primeste suporterul obisnuit din partea echipei sale. Iar aici ma refer la acea mandrie, acea satisfactie pe care ti-o da o mare performanta a celor pe care ii sustii sau macar etalarea unui joc frumos, cu elemente spectaculare, care sa te faca sa spui ca a meritat sa stai doua ore si sa te uiti la meciul respectiv.

Pentru suporterii Stelei, cea de-a doua perspectiva a lipsit aproape in totalitate in ultima perioada. E foarte trist sa treci ca fan printr-o astfel de perioada. Din 15 meciuri sa castige doar unul, insa si pe ala chinuit, ca sa nu mai aduc in discutie nivelul extrem de scazut la care se prezenta echipa ca joc (daca nivelul marii e considerat drept punct de reper, atunci in cazul de fata jocul ar fi cu cateva sute de metri sub nivelul marii), ca idee generala de abordare a partidei sau ca dorinta personala a jucatorilor de a face ceva remarcabil in fata adversarilor...

Are si suporterul obisnuit unele nevoi psihologice pe care vrea sa si le satisfaca prin prezenta la meciuri, fie in tribuna fie la televizor, avand acea speranta ca echipa poate face ceva frumos acolo si ca el, ca suporter, poate sa se bucure de reusita favoritilor. Dupa meciul de aseara am simtit ca a murit si speranta respectiva, ca ea nu mai exista, nu o mai simt acum...

Dupa un moment atat de jos in starea afectiva a suporterului (care pe unii i-a marcat mai mult sau mai puternic decat pe altii, si de aceea au ajuns sa provoace diverse deranjuri si sa caute scandal), nu poate urma decat ceva care sa urce, ceva de bine. Insa nu e obligatoriu ca acea crestere sa fie imediata. Totusi, sa dea Domnul ca momentul acela sa nu vina peste 5 sau 10 ani si ca acele persoane care se ocupa de echipa sa aiba momentele de inspiratie si flerul atat de necesar pentru a face reale asteptarile fanilor fata de echipa lor. Plus mai multa munca decat pana acum...