Emotii de copil

Ma intristez de fiecare data cand vad cazul unui copil suferind de ceva mult prea grav ca sa imi pot imagina cum e acea suferinta. Cancer, SIDA, vreun alt sindrom sau maladie din cele existente... Inghit in sec, mi se face pielea de gaina... parca simt si acum... si ma trece un fior rece pe sirea spinarii. In acelasi timp, ma uit in sus si spun un "multumesc", simtind brusc o motivatie mai mare pentru a face tot ce aveam de facut, simt ca pot, simt ca am parca o putere mai mare decat inainte, parca dorind sa compensez astfel cumva pentru acel biet copil.

Sambata seara, inainte ca jucatorii Barcelonei să iasa pe teren pentru a-i infrunta pe cei de la Real Madrid in "El Classico", Josep Guardiola, antrenorul catalanilor, i-a strans pe toti langa un televizor. Le-a pus cateva secvente dintr-un DVD cu un copil bolnav de cancer in faza terminala. Copilul, suporter al Barcelonei, isi manisfesta una din ultimele dorinte: nu vroia sa moara inainte sa ii vada pe favoritii lui castigand in meciul cu rivalii madrileni.

Jucatorii Barcelonei, vazand acel mesaj emotionant, si-au dat seama ca nu aveau cum sa nu castige in seara aceea, chiar daca n-ar mai fi contat nici onoarea de a castiga derby-ul, nici primele pentru victorie, ci doar incercarea de a-i indeplini dorinta micului suporter. Mai mult, se spune ca Samuel Eto'o, golgheterul catalanilor, ar fi plans in momentul intrarii pe teren, el insusi avand un copil de varsta celui in suferinta. De aceea si-a dorit atat de mult sa bata el lovitura de pedeapsa din minutul 70, de aceea s-a bucurat atat de mult dupa ce a marcat golul de 1-0 cu 7 minute inainte de final.

Scor final: 2-0 pentru Barcelona, 96000 de mii de spectatori de pe Camp Nou in culmea fericirii, milioane de fani blau-grana din intreaga lume imbratisandu-se dupa victorie, insa si macar o seara de bucurie nepretuita pentru un mic baietel aflat pe patul unui spital din Spania, macar un zambet adus pe fata lui si o tresarire in sufletul lui de copil. Cat de simple pot fi lucrurile...