10 nov. 2008

Meci urat

Mai bine nu ma uitam aseara la Rapid - Steaua. Per total a fost timp pierdut. Mai bine faceam altceva, sau poate dormeam.

Spuneau si comentatorii ca meciul o sa fie foarte laudat de diversii analisti de prin ziare pentru partitura tactica remarcabila pe care antrenorii au pus-o in practica. Intr-adevar, jucatorii au incercat sa greseasca cat mai putin, sa isi apere zonele si sa taie orice atac al echipei adverse. Astea fiind datele problemei, a rezultat un meci in care, in 90 si ceva de minute, cat au fost incluzand si prelungirile, sa fie doar 3 momente in care spectatorul din fata ecranului, deci si eu, suporter sau nu al uneia din echipe, sa tresara, sa simta ca se intampla ceva acolo pe stadion, ceva care sa poata schimba soarta meciului: bara lui Ogararu din lovitura libera, sprintul lui Stancu finalizat cu un lob peste Andrade si peste poarta aparata de brazilian si cornerul de final al Rapidului. Atat. Mai putin de 1 faza remarcabila la fiecare 30 de minute. Si daca mai punem si pauza, numarul de minute la care raportam fazele periculoase creste si el...

Pe langa seceta de pe teren, ingredientele au ramas aceleasi ca de obicei: diverse declaratii aiurea sau nu inainte de meci din partea unor la fel de diversi oameni de fotbal, plus obisnuitul razboi intre suporteri, despre care ma intreb cat va mai continua sa iasa din limitele normalului si decentei (de data asta, rapidistii si-au dat in petec inainte de meci, iar stelistii din grupul venit in Giulesti au calat pe bec destul de nasol in primele minute dupa fluierul de start al lui Tudor).

Cu toate aspectele de mai sus puse in ordine pe hartie, imi mentin (ca la un proces) declaratia de la inceput, ca mai bine as fi facut altceva in timpul meciului. Sper sa fie altfel la urmatoarea ocazie de genul asta.

Niciun comentariu: